Psihoterapia de familie si cuplu

Este un tip de terapie care se adreseaza familiilor si cuplurilor care, de-a lungul dezvoltarii lor, se pot afla in momente de criza. Unele evenimente prin care familia trece pot conduce la unele situatii pe care aceasta nu le poate rezolva singura si are nevoie de ajutorul unui psihoterapeut pentru a le depasi. Terapia de familie/cuplu inseamna lucrul cu membrii familiei/cuplului intr-un cadru terapeutic, presupunand o varietate de metode terapeutice, in functie de teoriile de la care se pleaca in definirea problemelor. Familiile si cuplurile care nu ajung in terapie fac fata acestor incercari pentru ca sunt flexibile, reusesc sa se adapteze si inteleg schimbarile prin care trec. Dar sunt si familii care au nevoie de ajutor specializat pentru a trece prin diverse etape de tranzitie. Problemele apar atunci cand familiile sunt incapabile sa se adapteze noilor provocari ale vietii. De exemplu, atunci cand copiii ajung in perioada adolescentei iar parintii nu cunosc sau nu inteleg transformarile specifice prin care un adolescent trece, in plus, comunicarea intre parinti si copiii lor este inadecvata sau lipseste, apar conflicte iar familiile au nevoie de consiliere sau terapie pentru a invata sa le depaseasca. Terapeutii de familie ”vindeca” familiile, situatiile pot fi uneori neobisnuite in practica, dar munca lor este cu fiinte umane obisnuite, care invata sa faca fata evenimentelor la care viata ii supune. Lectiile vietii pot fi uneori dureroase si incarcate de semnificatii de care membrii familiei nu sunt constienti pe deplin. Povestile cu   care familiile vin in terapie sunt ascultate si rescrise de terapeut cu ajutorul si impreuna familiilor, in sedintele de psihoterapie.

”Familia este singurul loc din lume in care toti ne asteptam sa fim sustinuti: sufletele ranite sa ne fie alinate, stima de sine sa ne creasca, problemele sa ne fie rezolvate” (Virginia Satir)